S-o dus distractia cu SkyEurope, n-are nimic, ne-am  reorientat la Blueair.

Cumparam bilete online, pe bilete ditamai informatia: Please confirm your reservation 24h before your flight. Poate mai sunt si altii ca si mine, care se intreaba ce-o mai fi si duda asta.

Cazul1: Alexutza zbura din Viena int-o joi dupa-amiaza. Am sunat la Customer Service marti spre miercuri, la ora 23 si ceva, ora Cehiei. Prima intrebare pe care o pun: dra, este absolut necesar/ obligatoriu ca bilete deja cumparate sa mai fie confirmate? [in mintea mea, confirmarea aceasta am facut-o cand am platit beletul.. dar fie!]. Cica da. Iar cand ii spun care este zborul, imi tranteste un “ati sunat mai devreme”- dar se redreseaza si continua: “nu are nimic, poate fi considerat ca e deja miercuri”. Imi cere numarul de telefon- ii dau numarul cu +420. Totusi, nu am cumva un numar de Romania, de preferinta un mobil? (trag io concluzia: toti aia care vin in Romania au by default numar de mobil de Romania, si iarasi tot eu sunt  cea care face nota discordanta).

Cazul2 si cazul 3: diverse cunostinte, carora si lor li s-a adus la cunostinta ca rezervarea trebuie confirmata. Dar asta dupa vreo 20-30 de minute de asteptare: “Your call is very important to us. Please hold”.- Btw, robotul vorbeste numai in romana, nu ai optiune sa alegi alta limba (imi inchipui frustarea si nervii celor care nu’s de pe plaiurile mioritice)

Cazul 4: Stiind poezia, suna Alexutza la Customer Service sa confirme zborul pentru musafirii care trebuiau sa plece a doua zi. Cand in sfarsit am prins un operator (dupa o ora), ala zbiera de zor “alo, alo, m-auziti? alo”, in timp ce io cautam de nebuna butonul pentru un-mute microphone. Manzel ma lua peste picior ca imi tremura vocea-  ma pierdusem in fata marelui El operatorus (atat imi trebuia, sa imi inchida linia taman acum! si tin’te coana sa vorbesti calm, la atatia draci adunati!). Il intreb si p’asta aceesi poezie: “trebe confirmate biletele deja platite?”. Omul pare sa fi auzit cea mai mare prostie din viata lui, si se vede ca meseria il obliga sa fie politicos: “nu, nu, in nici un caz nu e obligatoriu… e recomandat, dar nu obligatoriu”. Dintr-o serie de vreo 5 telefoane pe tema asta, e prima data cand aud asa ceva si nici nu stiu daca sa ma bucur ca totusi exista ratiune si normalitate sau sa ma enervez pe cuconitele de mai inainte.

Caz5: Cand sunati la Customer Service Blue-Air, vi se aduce la cunostinta ca apelul dvs poate fi inregistrat, iar  continuarea apelului reprezinta acceptul dvs. In caz contrar, sunteti rugati sa ii contactati pe fax sau email. Care este numarul de fax sau adresa de mail, aceasta insa este o enigma. Astfel de informatii nu apar pe site-ul lor- asa ca alexutova inregistreaza un comentariu la ei pe site. Mare mirare cand ma trezesc cu mail de confirmare cum datele mele personale (nume, telefon, mail) au intrat in baza lor de date… “A fost inregistrat un nou contact”?? Hello!!! Sunt foarte constienta ca da, intr-adevar, pentru voi comentariul meu inseamna ca ati mai prins in undita niste date de contact si ca nu voi primi niciodata feedback… Dar delicat ar fi fost ca subiectul mailului primit sa fie ceva de genul “comentariul dvs a fost inregistrat”, nicidecum “fraiere, te-am bagat in baza noastra de date cu sau fara acordul tau expres”

Caz6: Low cost Blue-Air + cost bagaj de cala+ cost telefon Customer Service = cost Malev. To be considered.

Dintr-o dulce nepasare, la plantatie am ajuns sa port uniforma (aceeasi pereche de pantaloni, acealeasi bluze). Fiindca intr-o situatie ca asta ajungi sa te complaci fie din lipsa de motivatie, fie din comoditate, o interventie era absolut necesara. Asa ca eu mi-am cumparat cizme cu toc,  cel mai lung toc posibil, iar a doua zi prin open space faceam exercitii de mers pe picioroange; cu mersul meu apasat, recitam in gand din Eminescu(auto-impunere sau doar sarcasm?): abia ating covorul moale, matasa-mi suna sub picior, si de la crestet pâna-n poale plutesc ca visul de usor…

Pleci ca tot omul in concediu si lasi un “out off office” auto-reply. Ce face Mr. Dick cand iti vede instiintarea ca nu esti la birou? Te suna pe mobil. Ce iti raspunde cand ii spui ca esti in vacanta? Continua sa iti prezinte problema lui si termina conversatia cu un  “voi trimite update pe mail la persoana care face back-up pentru tine”.

Vezi, Dick  stie ca ai acces VPN si ca iti vei verifica mailurile imediat dupa conversatia telefonica (toti tembelii au un instict fantastic, te simt ca ai simt profesional in tine si vrei sa fie toate bine… imediat te vaneaza).Si emailul incepe asa (back-up tau nu e in Cc): “imi pare rau ca te deranjez, i hope you are enjoying your vacation, uite care e problema pentru care mi-ai promis ajutor la telefon”.

Ce pacat, vai dar ce pacat ca nu poti sa reply la mailul lui :”dear pulica,  i am sorry to inform you i have no access to internet, therefore i cannot reply to your email until next week”- pe mine asa m-ar manca palma….

Inainte de a pleca spre Viena sa ne culegem musafirii de la aeroport, l-am avertizat pe Manzel ca sunt portiuni de drum pe care nu o sa le recunoasca.  Si cum GPS-ul nostru calculeaza ruta Brno-Viena via Breclav, nu prin Mikulov, Alexutza sugereaza (in calitate de c0pilot, nu asa aiurea): “Io mai bine il las in pace pe Tomitza [Tom Tom] pina intram in Viena si pina acolo urmam indicatoarele” . La o asemenea idee, un asa raspuns clasic barbatesc: “Eh, da, cu GPS-ul in brate si stam sa ne luam dupa semne!” (ca doar semnele sunt puse pentru prosti, nu?!).

Iata asadar indrumarile lui Tomitza, cu vocea lui de Ioda, de care am putut sa avem parte. Suntem pe autostrada si alegem sa ignoram exitul spre Breclav; disperat, Tomitza anunta: “When possible, around you must turn”. Ceva mai incolo, pe sosele noi construite de austrieci,  ne arata ca suntem in plin camp si din senin se reseteaza: “busy planning a new route”. La momentul in care s-au ivit in fata noastra sensurile giratorii inca in constructie, am cerut instructiuni la Manzel: tot dupa Tomitza ne luam? (asa ca si pina acum?)

Eh, si cu toate bazaconiile de pina acum,  Manzel tot n-a cedat si tot pe Tomitza a ales sa se bazeze din Viena spre aeroport. Cinci-zece kilometri prin oras, cu semafoare din 500 in 500 de metri. Nesincronizate. Beculete de Craciun, multe beculete de Craciun… incat Manzel era furios de-a dreptul ca printre atatea luminite, semafoarele ajung sa fie depistate, nu vazute cu ochiul liber. Urmeaza soseaua de centura a Vienei: cale ferata in dreapta, cale ferata in stanga; apoi barci, vapoarase, santiere, depouri. Nici o tipenie de om. Indicator: Spre rafinarii. Aha, trag io concluzia, spre rafinariile alea de la vedeam noi de sus de pe autostrada pe care ar fi trebuit sa fi ajuns fara Tomitza… pe autostrada pentru care noi am platit 7 euro vigneta. In toata pustietatea aia, Manzel ma intreaba pe mine, caci lui Tomitza ii cam pierise glasul de ceva vreme: “si acum pe unde o iau?”. Alexutza, vazand un gipan iesind dintr-o fundatura, zice repede: “te tii dupa ala!”. Desigur ca gipanul a iesit din raza noastra de vedere in 3 secunde, dar a fost suficient cat sa ne scoata de pe stradute. Ajunsi la lumina unei sosele principale, Tomitza deschide ochii: “straight ahead you must go”. Si imediat in fata un indicator “Flughafen inainte”.

Cu Toma am ramas prieteni buni- inca mai traieste asadar. Dar Manzel, atata timp cat nu investeste intr-un update la harti, cum se asteapta oare ca Tomitza sa nu faca misto de el?

Am mai avut io intrebari pe tema bunului simt, si nici acum nu m-am dumirit de ce se numeste COMMON sense la cat e de rar…

Sunt oameni care sufera fiindca au crezut in in mrejele acestei himere; oameni care se asteapta ca acest bun simt sa fie reciproc; oameni care, atunci cand  intind o mana de ajutor (nu un deget, ci intreaga mana), in ruptul capului nu se asteapta la marsavii (sa te prefaci ca esti la pamant, sa ti se intinda mana sa te ridici, tu sa-l apuci pe celalalt debrat, sa te sprijini de el pentru ca apoi sa il dobori si sa ii strigi in fata “hahahaha, fraiere, te-am pacalit”).

Si am observat ca cei care sufera cel mai tare de pe urma unor ticalosii  sunt tocmai persoanele care par la exterior dure si reci; astia sunt de zeci de ori mai sensibili decat personajele  “delicate”. E o  sensibilitate nascuta dintr- un simt etic foarte puternic. Se asteapta la marsavii, e adevarat, dar nu la marsavii de caracter.

Incep sa bag de seama ca la specia umana acest simt este perfect comparabil cu automobilele si dotarile auto din fabrica. Daca la un Audi manerul de la usa este dotare by default, la Dacie este deja dotare optionala. Asa si la oameni, multe lucruri din pachetul “cei 7 ani de acasa” devin optionale; unii opteaza pentru bun simt, altii il iau ca un ceva normal, firesc, fara de care restul nu are sens (ce rost ar avea o portiera fara maner?).

Pe tema asta, Einstein ar fi spus: Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani.

Iar mie imi lipseste din biblioteca “Bunul simt ca paradox”- Paleologu (bine macar ca am pus mana pe “Despre lucrurile cu adevarat importante”, cu care ma delectez acum, spre oroarea intelectului meu care constata cat a fost de ignorant pina in prezent)

Din cand in cand, ma mai surprinde replica “pai il vad online pe mes mereu, toata ziua e pe net, nu face nimic”. Eu consider chestia asta cu mesageria online un fel de telefon: il am deschis tot timpul, dar asta nu inseamna ca vorbesc mereu sau ca am chef de vorba intotdeauna, asa by default…Cum ar fi sa te trezesti cu cineva ca iti spune “pai vad ca ai semnal mereu, toata ziua te conversezi la telefon!”

In seara asta, numai bine ce ma asezai si io la masa de scris (deschis fereastra de blog, deschis fereastra de mail, deschis fereastra de meebo…), ca ma si ia in primire Mr. Arbeit Macht Frei cu un buna, servus, salut, ce  mai faci… politeturi, smileys, apoi trosc: “vezi ca statusul meu nu ti se aplica si tie”.  Zic in sinea mea un “Ioi, Doamne, altul care face curatenia de toamna prin lista?” si dau sa-i vad pancarda. Clasic: v-am scos din lista, va rog sa faceti la fel (variatii pe tema). Si tot clasic, caci d’aia exista statusul, nici asta nu stia ce bine ar fi fost daca, inainte de a-si sterge contactele nedorite, le-ar fi setat manual, pe fiecare in parte, as “invisible always” . Sa imbarbatam asadar spiritele furioase la gandul ca toti tembelii din lista pot vedea statusul online, ultima poza/avatar afisat:

Dear, ORICE tembel poate vedea asta pe statusdetect punct com.

Acum vreo doua dimineti, in drumul catre serviciu, numai ce il aud pe Manzel ca incepe sa bombane din senin: “ai dreaq…” . Si devine din ce in ce mai nervos: “pt. p***zde au stiut!”

Neavand cunostinta ca s-ar fi certat cu niste oameni invizibili ori imaginari (caci Manzel nu e ardealean, sa traga concluzii tarzii la niscaiva discutii aprinse), ma apuca grija pentru sanatatea lui mentala si cer explicatii. Sec si foarte econom, domnul imi comunica: “only 500 metres”.

Parcurgem distanta anuntata si ma dumiresc: din fuga masinii (respectiv cei 5-10 km/h pe soseaua de centura de langa IBM), omul vazuse un afis – reclama unui club de noapte. Si in loc sa proceseze in mod simplu informatia legata de disponibilitatea celor 50-80 de sexy girls (ca orice personaj masculin), musiu trece cu analiza in sfere intelectuale si tranteste concluzia: “iata unde, cand si cum vorbesc cehii engleza”.

De la ce ipoteza o fi plecat, de a ajuns la acest q.e.d.-? si cum putem demonstra ca ipoteza e buna?